La a zecea aniversare a Euro, europarlamentarul Nigel Farage a vorbit despre prăbuşirea monedei unice europene

de George Preda

Pe 13 ianuarie 2009 Parlamentul European a aniversat zece ani de la lansarea monedei Euro. Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, Comisarul pentru Economie şi Finanţe, Joaquin Almunia şi Giscard d’Estaing, unul dintre părinţii Constituţiei europene, respinse până acum de cetăţenii mai multor ţări ale Uniunii, au ţinut discursuri sforăitoare despre marele succes al monedei lor europene.

Preşedintele grupului Independenţă-Democraţie, europarla mentarul Nigel Farage s-a făcut din nou remarcat prin discursul său.

„Bună ziua doamnelor şi domnilor. Vă bucuraţi de această a zecea aniversare a monedei euro? Bucuraţi-vă pentru că s-ar putea să nu mai apucăm a douăzecea aniversare.

Ceea ce am auzit azi de dimineaţă este mai degrabă o reminiscenţă a vremurilor de mult apuse ale Uniunii Sovietice. Vă mai amintiţi ? Planurile pe cinci ani (cincinale), prezentate drept un mare succes înainte să fie lansate ? Multă vorbărie goală despre recoltele record, despre producţiile în serie de tractoare etc. ? Azi dimineaţă am fost trataţi la fel de o pleiadă de birocraţi europeni, nişte bătrâni, pe care nu i-a ales nimeni, dar care ne-au povestit pe acelaşi ton ce minunate au fost lucrurile cu euro. Aceeaşi iluzie.

Nu departe de luna iulie a anului trecut ne prăbuşeam împreună cu sistemul financiar. Iar asta nu mă miră, pentru că această Euro este de fapt rezultatul impunerii voinţei unei clase politice asupra cetăţenilor Europei. Să vă mai aduc aminte că doar două ţări au putut organiza un referendum cu privire la moneda Euro, Danemarca şi Suedia şi ambele au fost împotrivă. Da, împotrivă, un cuvânt care nu vă place şi pe care văd că faceţi tot posibilul să îl evitaţi.

Uniunea Europeană încă nu a fost testată, dar va fi. Spania are mari probleme financiare, Italia la fel, iar Germania spune că nu ar fi trebuit să adopte niciodată moneda euro. Ca să nu mai vorbesc de situaţia din Grecia în care mii de tineri au ieşit în stradă să demonstreze, cerând ca guvernul lor să facă ceva, cerând să fie salvaţi. Iar marele lor guvern este blocat, este legat de mâini şi de picioare în haina prea strâmtă pe care i-a pus-o pe umeri Uniunea Europeană. Violenţa a fost pentru ei singura soluţie. Ceea ce aţi făcut prin această Euro a fost să prindeţi oamenii într-o capcană economică, din care pentru a ieşi este nevoie de mult curaj şi de o bună conducere sau se va ajunge la o prăbuşire economică inevitabilă.

Puteţi să comentaţi, puteţi să vă strâmbaţi cât doriţi. Marea Britanie fiind în afara UE a fost capabilă să mai facă ceva pentru a se salva. Puteţi merge înainte dacă vreţi, băgându-vă capetele în nisip precum struţii, puteţi să ignoraţi piaţa cât vreţi, dar în timp, piaţa nu vă va ignora.”
 
Înainte de şedinţă, membrii  grupului Independenţă-Democraţie au împărţit în incinta Parlamentului european, cărţi poştale, pe care erau figurate monede euro de ciocolată, sub care era scris în limba engleză:  „meltdown” (cuvânt care are sensul de prăbuşire, dar şi de topire).

Pe spatele acestor materialele europarlamentarii sunt avertizaţi: „Mai multe ţări din zona euro sunt în mare dificultate. Italia şi Grecia au datorii uriaşe. Afacerile imobiliare din Irlanda şi Spania s-au prăbuşit. Şomajul este în creştere. Pentru a-şi reveni, aceste ţări au nevoie disperată de măsuri financiare, însă sunt blocate de moneda euro, guvernele lor nu pot face nimic. Mai devreme sau mai târziu ele vor fi nevoite să renunţe la euro şi să se întoarcă la moneda lor naţională pentru a se salva. Euro a supravieţuit timp de zeci ani doar datorită unei lungi perioade de creştere economică fără precedent. A fost însă o creştere artificială.”

Citiţi şi:

Noi dovezi despre cât de mult doresc europenii UE şi moneda ei unică

Europarlamentarul Nigel Farage: pentru a supravieţui, statul unic european va căuta să obţină controlul total



yogaesoteric
2 martie 2009

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More