Stările de transă romantică ne permit să avem experienţe amoroase inedite, ample şi extraordinare

Yoghinii care au primit iniţierea la Herculane ne împărtăşesc experienţele lor (2)

de Monica Dascălu

Darul cel mai de preţ pe care iniţierea secretă în inducţia stărilor benefice de transă îl pune la dispoziţia yoghinilor este posibilitatea de a-şi induce la voinţă stări superioare, extraordinare de conştiinţă. Acestea ne permit să descoperim, plini de încântare, atât bogăţia miraculoasă a sufletului nostru, cât şi potenţialităţile binefăcătoare infinite ale fiinţei noastre. În acest univers vast şi misterios în care ne cufundăm extaziaţi, redescoperim farmecul iubirii şi frumuseţea copleşitoare a romantismului. Printre altele, vom putea explora cu uşurinţă diferite nuanţe, faţete şi aspecte ale iubirii şi ale amorului. Vom intui atunci că romantismul este pe cale să devină o veritabilă „modă” a viitorului şi îl vom savura fără reţineri.

Farmecul îmbătător al iubirii

Atunci când ne aflăm în starea de transă romantică, toate trăirile, senzaţiile şi percepţile sunt mult mai bogate şi mai emoţionante. Iubirea ne impresionează atunci mult mai profund, datorită receptivităţii noastre superioare, rafinate, care este mult amplificată în stările benefice de transă. Deschiderea sufletească ne face atunci mult mai receptivi şi faţă de iubirea divină şi ne ajută să ne abandonăm fără reţineri în îmbrăţişarea acesteia. Pentru noi atunci apare firească şi de la sine înţeleasă legătura indisolubilă care există între iubire, romantism, între starea de îndrăgostit şi stările elevate de conştiinţă.

„Imediat după iniţierea în inducţia stării de transă romantică benefică am urcat pe platou, pentru a participa la spirala yang din cadrul programului taberei de la Herculane. Tot ceea ce mă înconjura mi se arăta acum ca plin de viaţă, nou, magic. Cel mai fascinant era, însă, modul în care mă simţeam pe mine. Era de parcă aş fi fost un nou născut, toate condiţionările, prejudecăţile, temerile pur şi simplu dispăruseră. Mă simţeam liberă. Descopeream astfel un spaţiu interior nesfârşit în care mă expansionam continuu. Eram centrată în inimă şi inima mea era vie. Totul era simplificat, totul curgea firesc şi armonios. Eram uimită de puritatea ce o descopeream în mine şi fericirea ce o trăiam mă purta parcă uşor deasupra pământului.

Acea zi a fost atât de plină! Momentul care este însă cel mai viu în amintirea mea este cel al meditaţiei de după spirală. Tema meditaţiei era „Starea superioară de transă extatică ce ne revelează existenţa Vidului Beatific Dumnezeiesc”. Eram împreună cu cel ce urma să devină iubitul meu, lângă care m-am aflat şi în spirală. Aveam o stare foarte intensă de aspiraţie către Dumnezeu care simţeam că este datorată întâlnirii noastre. Am realizat meditaţia în braţele lui. M-am simţit îmbrăţişată total de vidul beatific. M-am topit complet în aceea stare care mi-a revelat o altă dimensiune a existenţei. Atunci a început să plouă. Ploua nebuneşte de parcă s-ar fi rupt cerurile. Ploua şi fiecare strop de ploaie ce îmi atingea trupul mă făcea să conştientizez faptul că sunt şi în acelaşi timp nu sunt în această lume. În câteva minute devenisem complet udă, dar fără ca aceasta să tulbure nicio secundă starea profundă de meditaţie în care mă scufundasem. Acel moment atât de intens şi de minunat are ceva ce cu greu aş putea transpune în cuvinte. Într-un mod misterios Dumnezeu mi se revela atunci şi această mare taină a prezenţei Lui poate fi doar trăită.” (C.C.)

Graţie transei benefice, putem trăi asemenea zeilor

În mod firesc, fuziunile amoroase cu continenţă şi transfigurare capătă noi şi excepţionale valenţe atunci când ambii iubiţi se află în stare de transă romantică. Putem spune chiar că eficienţa continenţei amoroase creşte de cel puţin trei ori, prin aceasta înţelegând faptul că atât stările pe care le trăim, cât şi fenomenele de transmutaţie şi sublimare, sunt de trei ori mai intense. La fel, efectele care apar în urma unei fuziuni amoroase cu continenţă atunci când cei doi iubiţi se află în stare de transă romantică sunt mult mai intense, chiar de trei ori mai intense. Ca să vă convingeţi de aceste lucruri, trebuie doar să aveţi îndrăzneala şi să experimentaţi. Iată ce povestesc cei care au făcut-o.

„Starea de transă benefică mi-a permis accesul la nişte trăiri extraordinare şi inedite pe care niciodată nu mi le-am imaginat. Este suficient să mă focalizez într-o anumită direcţie sau asupra unui aspect şi imediat pot să accesez anumite lumi, anumite trăiri şi chiar unele fiinţe caracterizate de rezonanţele respective. De exemplu, făcând dragoste cu iubitul meu într-o postură amoroasă care dinamizează MANIPURA CHAKRA am început să am viziuni asemănătoare unor reprezentări tibetane tradiţionale. Mă vedeam înconjurată de flăcări purpurii şi simţeam efectiv cum acestea amorsează nişte procese de sublimare şi alchimizare foarte rafinate şi intense, care implicau nu doar energiile amoroase ci şi substratul psihic al acestora. Nu era doar o viziune, ci o trăire efectivă, palpabilă, în care simţeam vâlvătaia focului cu toate simţurile, inclusiv auditiv. Identificarea mea cu anumite reprezentări arhetipale feminine era atunci atât de perfectă, încât mă simţeam o cu totul altă fiinţă, excepţională, având chiar şi o altă fizionomie şi un alt mod de a trăi fuziunea amoroasă. Simţeam că translatasem aproape complet într-un paradis astral specific rezonanţelor tibetane. Mult timp după aceea s-a menţiunut o anumită rezonanţă mistică specific tibetană, însoţită de o anumită nostalgie şi de o stare de dor.” (C. D.)

Chiar şi dacă unul singur dintre cei doi iubiţi este în stare de transă romantică, diferenţele sunt evidente pentru ambii iubiţi. „Făcând dragoste cu iubita mea atunci când ea era în starea de transă romantică, am constatat că ea avea un mod cu totul nou de a se manifesta şi chiar stările ei erau net diferite faţă de modul ei anterior de a face dragoste. Ea era atunci atât de fascinantă, spontană, iubitoare şi misterioasă încât am fost total fascinat şi am simţit că mă reîndrăgostesc de ea, cu acea putere a sentimentelor care exista în perioada începutului relaţiei noastre.” (I. U.)

Starea de transă face posibilă depăşirea blocajelor

Pentru cei care încă se mai confruntă cu probleme şi blocaje, tehnica secretă de inducere gradată a stărilor benefice de transă se va dovedi un instrument miraculos şi nepreţuit pentru depăşirea acestora. Toate condiţionările, limitările, frustrările, stresurile, sunt atât de mult estompate în timpul stărilor benefice de transă, încât este foarte uşor să trecem dincolo de ele şi să experimentăm o condiţie naturală, firească, liberă şi dezinhibată. Mai mult decât atât, în timpul stărilor de transă ne putem induce noi obiceiuri, benefice, pozitive, iar transformările pozitive pot fi menţinute la revenirea din transă extrem de uşor. Totul ţine de opţiunile noastre şi de intenţiile noastre.

„Starea de transă romantică benefică m-a ajutat să-mi depăşesc în mod miraculos o serie de inhibiţii şi blocaje în plan afectiv şi erotic. Mi-am descoperit resurse şi resorturi interioare nebănuite care mă fac să mă manifest într-un mod spontan şi plin de armonie aşa cum mi-am dorit întotdeauna să fiu. Cel mai important, am simţit avântul şi deschiderea de a manifesta plenar şi fără reţineri iubirea şi atracţia amoroasă.” (E. D.)

„Încă din timpul etapelor pregătitoare din cadrul tehnicii iniţiatice secrete de inducere a stărilor de transă benefică, am experimentat o relaxare foarte profundă care mi-a conferit o stare pregnantă de armonie care m-a încântat şi m-a fascinat. Pe fondul acestei stări de armonie aveam impresia că îmi descopăr potenţialităţile fabuloase ale trupului într-un mod nou care era cu totul uimitor pentru mine. De exemplu, faptul că trupul meu îmi face posibil într-un anumit mod accesul la stări de extaz prin intermediul trăirilor amoroase îmi apărea atunci ca un lucru minunat, misterios şi uluitor. Certitudinea acestei posibilităţi şi promisiunea minunată a acestui extaz m-au făcut să rămân pe tot timpul menţinerii stării de transă într-o stare savuroasă cu o componentă intens erotică. Datorită componentei afective pregnante această stare era extrem de elevată şi delicioasă. Ceea ce a fost uluitor pentru mine a fost însă intuirea faptului că această stare extraordinară a fost posibilă în esenţă prin eliminarea unor stresuri sau blocaje lăuntrice care s-a realizat parţial prin relaxarea profundă, dar de asemenea şi prin rezonanţa cu anumite energii specifice lumilor astrale.” (A. R.)

„Pentru mine este foarte semnificativ faptul că, după ce am realizat această tehnică extraordinară, am început să recunosc deschis faţă de mine însumi că am foarte mare nevoie de iubire. Poate că pentru alţii acest lucru poate părea banal, dar pentru mine este o deschidere foarte importantă. Nu doar că am nevoie să iubesc, dar îmi doresc mult şi să fiu iubit şi apreciat, iar înainte nici măcar nu reuşeam să mă gândesc la aceste lucruri.” (S. P.)

Fascinaţia iubirii romantice, într-o nouă dimensiune

Nimeni nu se poate vreodată sătura de iubire. Îndrăgostiţii nu se plictisesc niciodată de fiinţa iubită, de iubire sau de trăirile lor amoroase. Dar chiar şi atunci când suntem foarte îndrăgostiţi, merită să îndrăznim să experimentăm trăiri, senzaţii şi perspective noi. Din acest punct de vedere, starea de transă romantică va aduce un plus de bogăţie relaţiilor amoroase, chiar şi celor mai fericite şi mai împlinite relaţii de cuplu. Pentru cei care se confruntă cu probleme sau trec printr-o perioadă de blazare în relaţiile lor amoroase, stările de transă romantică pot readuce farmecul şi fascinaţia iubirii şi îi pot ajuta pe cei doi iubiţi să se redescopere, unul pe altul, într-o nouă şi mirifică lumină.

„La prima exemplificare a stării de transă romantică, la Herculane, am experimentat nişte trăiri atât de inedite încât ştiu cu certitudine că ele sunt inspirate de anumite fiinţe care au trăit efectiv în epoca romantică şi nu pot proveni din imaginaţia mea. Ceea ce a fost cel mai inedit este faptul că aceste proiecţii astrale m-au făcut să percep modul de a trăi al bărbaţilor în mod exemplar romantici (care au trăit în epoca romantică), iar pentru mine, ca femeie, aceasta a fost suprinzător şi chiar delicios. Plimbându-mă prin natură, contemplând natura detaşat, dar fără a mă focaliza asupra ei, ci asupra stării mele globale, am început dintr-o dată să simt o stare de fascinaţie faţă de starea de feminitate şi faţă de femeie, în general. Efectiv speram cu efervescenţa unui îndrăgostit că undeva, acolo în natură, printre copaci, ca în anumite picturi, se află femeia iubită, pe care eu aspir cu frenezie să o contemplu şi să o ador. Gradat s-a amplificat şi a devenit foarte evidentă acea identificare cu o entitate masculină specifică epocii romantice. Experimentam atunci o stare de fascinaţie şi de adoraţie faţă de femeie în general şi faţă de potenţialul extaziant al unei relaţii de iubire romantice chiar şi platonice. Oriunde îmi îndreptam privirea aveam impresia că există o astfel de femeie senzuală şi iubitoare care prin simpla ei existenţă îmi promite extazul infinit. Aceste trăiri au fost de un deliciu nemaipomenit de senzual şi împlinitor, şi în final m-am gândit că este extraordinar să fiu femeie şi să pot fi iubită în felul acesta. Mai mult decât atât, mi-am dat seama că de fapt iubitul meu chiar este foarte romantic şi probabil aceste trăiri mi-au fost inspirate de modul lui de a simţi, pe care eu înainte nu îl puteam aprecia din plin pentru că nici nu mi-l puteam imagina.” (A. N.)

Eliberarea din banalul cotidian

Pentru viaţa noastră de zi cu zi, stările benefice de transă pot reprezenta un „colac de salvare” care ne ajută să ne sustragem banalului, cotidianului, grijilor mărunte şi preocupărilor lipsite de importanţă sau chiar „problemelor importante”. Nu ezitaţi să apelaţi la stările benefice de transă ca la o metodă de „evadare” şi eliberare de sub dominaţia cenuşiului cotidian şi al obligaţiilor manipulatoare care vă invadează viaţa.

„După ce am revenit de la Herculane, am fost prins din nou în vârtejul treburilor cotidiene. Îmi venea foarte greu să mă hotărăsc să exersez metoda specială de inducţie a stărilor benefice de transă, pentru că aveam impresia că fiind foarte ocupat, o să-mi dea tot programul peste cap şi nu voi putea să mai recuperez. M-am mobilizat să fac această tehnică tocmai pentru că ajunsesem să fiu din nou foarte obosit şi suprasolicitat şi simţeam nevoia să evadez din preocupările şi mai ales din stările cotidiene banale. Ceea ce m-a impresionat cel mai mult este starea de libertate pe care mi-a conferit-o intrarea în starea de transă. Modificarea bruscă a perspectivei, ridicarea deasupra problemelor cotidiene, m-au ajutat să realizez că am o mult mai largă posibilitate de opţiuni decât credeam. În mod firesc, am realizat că atât relaţia de cuplu, cât şi practica spirituală, sunt mult mai importante decât celelalte activităţi şi că în mod cotidian trăiesc într-un fel de halucinaţie. Faptul că ştiu acum că am la dispoziţie o metodă simplă şi că, în orice moment, mă aflu doar la două ore distanţă (cât durează etapele preliminare) de starea de libertate şi fericire pe care mi-o conferă transa benefică romantică, mă face să fiu mult mai încrezător şi detaşat.” (R. B.)

Transfigurarea fiinţei iubite

În lumina mirifică a rezonanţelor astrale trezite de stările de transă, fiinţele iubite ne apar complet transfigurate. Magia transfigurării va opera din plin asupra vieţilor şi relaţiilor noastre, îmbogăţindu-le cu infinite nuanţe noi, minunate.

„Fuzionând amoros cu iubita mea, atunci când amândoi eram în stare de transă romantică, am remarcat o foarte mare bogăţie a trăirilor amoroase, dar cel mai mult m-a încântat starea de transfigurare reciprocă. Iubita mea este foarte frumoasă, senzuală, feminină şi graţioasă, dar atunci parcă era de mii de ori mai frumoasă şi senzuală şi prin intermediul ei simţeam că pot ajunge în toate paradisurile. Simţeam deopotrivă din partea ei o raportare la fel de transfiguratoare, care mă făcea să mă simt ca un zeu, extrem de puternic şi viril şi capabil să îi ofer întregul extaz amoros pe care ea, cu siguranţă, îl merită pe deplin. Simţeam cu certitudine atunci că această raportare transfiguratoare minunată reciprocă a noastră este datorată rezonanţelor elevate induse de starea de transă romantică. Aportul stării de transă este indescriptibil în cuvinte, pot spune doar că toate realizările tantrice extraordinare (atingerea stării androginale glorioase, trăirea stărilor de orgasm simultan etc.) păreau atunci tangibile cu uşurinţă, graţie iubirii frenetice şi continenţei amoroase perfecte.” (D. T.)

„Contemplam chipul iubitului meu, chipul pe care îl cunosc atât de bine, parcă dintotdeauna şi care îmi este atât de drag… Simţeam atunci un imbold copleşitor de a-i atinge sufletul şi de a-l emoţiona prin simpla mea privire, care devenise dintr-o dată parcă cel mai incitant şi erotic mod de manifestare posibil. Dincolo de trăsăturile familiare, percepeam atunci o bogăţie uluitoare de lucruri noi, necunoscute mie. Era o extraordinară forţă, dar şi foarte multă căldură sufletească. Simţeam că reînvăţ să-l privesc, raportându-mă la el în acea stare de transă romantică şi reînvăţ totodată să-l apreciez şi să-l iubesc. Fiecare detaliu al chipului său îmi apărea plin de semnificaţii şi exprimând în formă o minunată trăsătură de caracter sau anumite evenimente trecute care şi-au pus amprenta asupra lui şi l-au făcut să fie bărbatul minunat care este acum. Mi-am dat seama că acest mod plin de frumuseţe şi romantism de a mă raporta la el îmi transformă şi mie sufletul, dar totodată este o hrană vitală pentru sufletul lui.” (M. M.)

(va urma)

Citiţi şi:


Iniţierea în stările benefice de transă, o poartă deschisă către paradisurile astrale 



Cuplul spiritual



Aforisme referitoare la inducţia stării benefice de transă


yogaesoteric
iulie 2008

 

Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More