Edit this page
Modify this page
Edit this string
         
Experimente realizate pe oameni – o incursiune în culisele murdare ale puterii

Infectarea populaţiei de culoare cu sifilis. Transmiterea febrei galbene cu ajutorul ţânţarilor.
Iradierea experimentală a noilor-născuţi. Testarea gazelor toxice de luptă
 
de Alex Ionescu
 
Motto: „Cel mai adecvat obiect al studiului fiinţei umane este fiinţa umană.” - Henry Beecher

Experimentele criminale realizate pe oameni reprezintă unul dintre cele mai cutremurătoare secrete ale celor care conduc din umbră, întreaga lume. Câteva astfel de cazuri au ajuns însă să fie publicate în presă. Dacă pui cap la cap aceste experimente, te cutremuri pur şi simplu de ceea ce au putut să facă unii aşa-zişi oameni de ştiinţă, sub pretextul realizării unor cercetări medicale în folosul omenirii.

Sunt mai multe întrebări pe care fiecare dintre noi ar trebui să ni le punem, cu privire la aceste experimente inumane, pline de cruzime: ce anume s-a făcut de fapt? De ce aceste experimente au fost realizate pe oameni? Cum a fost posibil acest lucru? Vă prezentăm o serie de răspunsuri care urmăresc să clarifice aceste întrebări şi poate încă multe altele.

O imagine de ansamblu asupra cercetării ştiinţifice, în general şi a celei medicale, în special

Eminentul biolog Rupert Sheldrake, în articolele sale referitoare la politica şi finanţarea ştiinţei, afirma: „Ştiinţa a fost întotdeauna elitistă şi nedemocratică, indiferent de perioadele istorice pe care le-a parcurs omenirea de-a lungul secolelor: monarhii, state comuniste, democratice.” „La ora actuală, comitetele care finanţează cercetarea sunt cele care stabilesc ce anume se cercetează şi nu intuiţia sau inspiraţia omului de ştiinţă care este direct implicat în cercetarea ştiinţifică. Mai mult decât atât, puterea acestor comitete este concentrată din ce în ce mai mult în mâinile anumitor oameni de ştiinţă care au intrat în politică, a diverşilor oficiali guvernamentali şi a reprezentaţilor marilor afaceri.” Cine dă banii, spune şi ce trebuie cercetat! Deci nu trebuie să ne facem iluzii că în domeniul cercetării ştiinţifice există libertate de manifestare.

La aceste aspecte de ordin general se adaugă partea concretă: cine sunt subiecţii acestor cercetări? În prezent, dintre experimentele ce urmăresc să descopere misterele care mai există în legătură cu organismul uman, comitetele de etică acceptă doar realizarea acelora care implică cercetarea pe diferite tipuri de celule sau pe animale de laborator.

Dar, în cercurile acestor pseudo oameni de ştiinţă se spune că pentru cercetarea medicală cel mai bun şi eficient „animal de laborator” este omul. Niciun animal de laborator nu poate reproduce complexitatea fiziologică şi psihică a omului. Acesta a fost motivul care a determinat anumite minţi diabolice să realizeze diverse experimente de o cruzime inimaginabilă, pe oameni.

Teoretic, etica medială, precum şi anumite reguli de practicare a medicinei (Jurământul lui Hipocrate, Codul Beaumont, Codul Nurnberg), care au fost stabilite de-a lungul timpului, interzic realizarea experimentelor pe oameni. În realitate, documente care au fost declasificate şi numeroase mărturii autentice dovedesc, fără nici un dubiu, că astfel de experimente s-au realizat în trecut şi se realizează şi în zilele noastre, fiind deseori subvenţionate chiar din fonduri guvernamentale.

Experimente privind diferite boli infecţioase şi modalităţile de transmitere ale acestora

Înainte de a începe să profeseze medicina, toţi absolvenţii facultăţilor de profil participă la o ceremonie solemnă în cadrul căreia depun „jurământul lui Hipocrate”, din care cităm: „Voi prescrie tratamentul pentru binele bolnavilor mei, după capacitatea şi priceperea mea şi niciodată nu voi vătăma pe nimeni.” Din păcate, mulţi medici implicaţi în experimentele realizate pe oameni l-au uitat cu desăvârşire.

Este perfect normal şi justificat ca medicii să studieze evoluţia bolii, ţinând bolnavii sub observaţie, dar când nu le administrează tratamentele necesare bolnavilor cu scopul de a vedea cum evoluează boala în absenţa tratamentului, vorbim deja de un experiment criminal! Cu atât mai abominabilă este situaţia când oamenii sunt infectaţi intenţionat şi apoi fie sunt lăsaţi să sufere fără a fi ajutaţi, fie se experimentează diferite posibile tratamente pe ei.

Atât în secolul XIX cât şi în secolul XX au fost infectaţi, în mod intenţionat, adulţi şi copii cu agenţii patogeni ce determină gonoree, ciumă, febră galbenă, holeră, sifilis, angină Vincent, febră Q, tularemie (boală infecţioasă care atacă plămânii, stomacul, intestinele, ochii etc. şi se manifestă prin febră, erupţii, cefalee), hepatită, malarie şi multe altele, pentru a vedea cum se derulează boala respectivă în absenţa tratamentului, sau cum răspunde organismul la administrarea unor medicamente experimentale şi cum influenţează acestea boala. Cei care erau supuşi unor astfel de experimente erau în general oameni săraci, deţinuţi, prizonieri, soldaţi, hispanici, pacienţi în spitale de boli mintale, oameni de culoare etc. (deci, oameni defavorizaţi social sau intelectual), cărora de cele mai multe ori nu li se spunea că vor fi folosiţi drept cobai şi prin urmare nu aveau habar de riscurile la care urmau să fie supuşi.

De asemenea, un alt tip de astfel de experiment criminal presupunea testarea diferitelor căi de transmitere a bolilor infecţioase, pentru a se vedea viteza de transmitere a acestora; adică se urmărea aflarea numărului de oameni care pot fi infectaţi prin transmiterea agentului infecţios, de exemplu prin aerosoli sau prin înţepătura tânţarilor etc.

Cazul „Bad Blood” – un experiment criminal cu sifilis

Guvernul Statelor Unite a făcut ceva greşit, ceva profund greşit din punct de vedere moral. Este un ultraj adus angajamentului nostru faţă de integritatea şi egalitatea tuturor cetăţenilor.” Aceste cuvinte au făcut parte din discursul preşedintelui Clinton adresat ca scuză celor opt supravieţuitori ai experimentului Tuskegee pe 16 mai 1997.

Între anii 1932 şi 1972, Serviciul de Sănătate Publică al SUA a realizat un experiment sinistru pe 399 de bărbaţi de culoare aflaţi în ultimul stadiu al infecţiei cu sifilis. Aceşti oameni, majoritatea dijmaşi analfabeţi provenind dintr-unul din cele mai sărace comitate din Alabama, nu au fost niciodată informaţi despre boala de care suferă şi despre gravitatea ei. Ceea ce li s-a spus a fost doar că au un „sânge prost” („bad blood”, în limba engleză). Studiul urmărea să arate dacă în cazul sifilisului negrii sunt afectaţi în mod diferit faţă de albi. Existau anumite teorii care susţineau faptul că albii suferă predominant de afecţiuni neurologice, iar negrii de boli vasculare.

Medicii care îi aveau pe aceşti pacienţi de culoare sub observaţie nu aveau intenţia de a-i trata, ci doar de a observa evoluţia bolii şi de a strânge datele la autopsie – acestea fiind indicaţiile primite „de sus”. Unul din medicii implicaţi în acest experiment afirma: „după cum observ, noi nu avem nicio contribuţie la aceşti pacienţi, până nu mor.” Astfel, „oamenii-cobai” au fost lăsaţi în mod deliberat să li se degradeze starea sănătăţii, în situaţia în care, în stadiul de sifilis terţiar apar chiar tumori, boli de inimă, paralizie, orbire, nebunie şi moarte.

James H. Jones, autorul cărţii „Bad Blood”, scrisă după acest experiment, afirma că acesta a fost „cel mai lung experiment non-terapeutic realizat pe fiinţe umane, în istoria medicală”. Sau poate că este vorba doar de cel mai lung experiment de acest gen despre care s-a aflat!

La finalul experimentului, 28 de bărbaţi erau morţi în urma sifilisului, 100 muriseră datorită complicaţiilor bolii, 40 dintre soţiile acestora fuseseră infectate şi ele, iar 19 dintre copiii lor s-au născut cu sifilis congenital (boală ce poate da manifestări grave şi invaliditate).

Informaţiile cu privire la acest experiment au apărut într-un final în presă, în cadrul unui articol exploziv, publicat în numărul din 25 iulie 1972 al jurnalului Washington Star. Ca urmare a vâlvei produse în mass-media, guvernul a hotărât încetarea experimentului şi într-un final a dispus administrarea tratamentului corect pentru supravieţuitorii acestuia.

Un alt caz criminal de infectare intenţionată a populaţiei

În perioada 1956-1957, armata SUA a eliberat milioane de ţânţari infectaţi cu febră galbenă şi febră dengă, deasupra a două oraşe din SUA: Savannah şi Avon Park, pentru a testa capacitatea insectelor de a purta şi răspândi respectivii agenţi patogeni.

După fiecare testare, autorităţile au dispus instituţiilor pentru sănătate publică din oraşele respective investigarea efectelor care au apărut la oameni. Sute de locuitori ai acestor oraşe s-au îmbolnăvit de febră, insuficienţă respiratorie, encefalită, febră tifoidă. Au existat şi câteva decese.

Experimente de iradiere a fiinţelor umane

O altă categorie de experimente oribile, în care oamenii au fost utilizaţi drept cobai, au fost cele în care s-au administrat diferite substanţe radioactive, pentru studierea modului în care se comportă acestea în organism şi chiar pentru determinarea limitei de toleranţă biologică peste care anumite organe/funcţii încep să se deterioreze. Substanţele investigate au fost: radiumul, uraniul, plutoniul, fosforul radioactiv, arsenicul radioactiv, iodul radioactiv, fierul radioactiv etc. Experimentele au fost făcute pe pacienţi cu boli mintale, soldaţi, deţinuţi, pacienţi cu cancer, femei însărcinate, studenţi, eschimoşi. Au existat şi experimente de iradiere prin detonarea bombelor nucleare, ca în cazul operaţiunii Plumbbob din 1957.

Unul din cele mai sinistre experimente de acest gen a fost realizat în 1953, în cadrul universităţii Iowa, prin administrarea de iod radioactiv femeilor însărcinate, pentru a se studia pe embrionii avortaţi ulterior, în ce stadiu se află aceştia şi ce cantitate din această substanţă a traversat bariera placentară. Într-o etapă ulterioară a acestui studiu, sponsorizat de Comisia pentru Energia Atomică (CEA) a SUA, cercetătorii criminali au administrat la nou-născuţi, în primele 36 de ore după naştere, iod radioactiv pentru a măsura ulterior concentraţia acestuia în glanda tiroidă. Menţionăm faptul că iodul, după administrare, se concentrază la nivelul glandei tiroide, iar dacă este sub formă radioactivă, distruge ţesutul. Aceşti copii vor fi afectaţi pe viaţă, dar se pare că oamenilor de ştiinţă care participă la experimente nu le pasă.

Un document secret al CEA din 17 aprilie 1947 afirmă: „Este de dorit ca niciun document care se referă la experimente pe oameni şi care poate stârni o reacţie adversă din partea opiniei publice sau poate determina anumite urmăriri penale, să nu fie făcut public.” Aceasta arată că guvernul SUA cunoştea foarte bine riscurile testelor care erau realizate de această comisie.

Experimente pentru dezvoltarea tehnicilor de control mental şi manipulare comportamentală

În a doua parte a secolului XX, majoritatea experimentelor pe oameni au fost realizate cu scopul de a găsi substanţe care să influenţeze psihicul, mintea şi comportamentul uman. Multe dintre acestea au fost incluse în cadrul unor programe ale armatei, ale CIA, sau ale altor organizaţii, sub diverse nume: BLUEBIRD, MKULTRA, MKNAOMI, MKSEARCH, OFTEN, CHICKWIT. Majoritatea tehnicilor de spălare a creierului au fost testate în cadrul proiectului QKHILLTOP.

CIA l-a finanţat pe Ewen Cameron pentru a realiza studii referitoare la LSD şi diverse experimente potenţial letale, pe canadieni care erau internaţi pentru afecţiuni minore, cum sunt depresia post-partum sau anxietatea. În perioada 1957-1964, Cameron a supus respectivii oamenii la acţiunea diferitelor medicamente, la electroşocuri şi izolare faţă de orice stimuli senzoriali, pentru a-i aduce pe aceştia într-o stare de „legumă”, în care trebuia să îi menţină timp de trei luni. După ce îi aducea în această stare, Cameron urmărea să „rescrie” psihicul acelor persoane, cu ajutorul unor zgomote specifice sau repetări de fraze. Nu este de mirare faptul că majoritatea oamenilor care au fost supuşi acestor experimente au rămas cu sechele grave.

Experimente de testare a gazelor toxice de luptă

O altă categorie de experimente criminale se referă la dezvoltarea armelor chimice, a căror toxicitate şi eficienţă a fost şi este studiată prin injectarea lor unor “cobai” umani sau prin testare în câmp deschis.

În 1967, la centrul de testare Deseret al armatei SUA, s-a realizat proiectul 112, care implica expunerea soldaţilor la toxine biologice şi substanţe chimice otrăvitoare. Acest experiment avea ca scop declarat verificarea rezistenţei navelor armatei la acţiunea armelor chimice şi biologice. Pe cei care au conceput şi coordonat acest test nu i-a interesat sănătatea militarilor care au fost implicaţi în acest experiment fără acordul lor. Mulţi participanţi „fără voie” s-au plâns de consecinţele negative pe care aceste experimente abominabile le-au avut asupra sănătăţii lor, chiar şi la mulţi ani după aceea.

Toate aceste categorii de experimente şi multe altele scot la iveală, într-un mod cutremurător, până unde poate duce cruzimea umană. Ne întrebăm care este limita normalităţii acestor presupuşi oameni de ştiinţă? Întreaga omenire a condamnat experimentele medicale din lagărele naziste. Cum va reacţiona opinia publică aflând de experimentele sadice, de-a dreptul criminale care se desfăşoară sub masca îndoielnică a unor bune intenţii?

Citiţi şi:

Renumite institute de cercetare sunt instrumente docile pentru artizanii Noii Ordini Mondiale
MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare comportamentală realizate de CIA
Operaţiunea Paperclip a dus în SUA 1600 de oameni de ştiinţă nazişti


Bibliografie:
Rupert Sheldrake – „Set Them Free”, New Scientist 19th April 2003
Goliszek Andrew, "In the Name of Science: A History of Secret Programs, Medical Research, and Human Experimentation," New York, St. Martin's Press, 2003.
David J. Rothman, „Strangers at the Bedside : a history of how law and bioethics transformed medical decisionmaking”, New York, Basic Books, 1991.
Anne Collins, „In the Sleep Room: The Story of CIA Brainwashing Experiments in Canada,” Edit.Lester & Orpen Dennys (Toronto), 1988.
Military operations aspects of SHAD and Project 112: hearing before the Subcommittee on Health of the Committee on Veterans' Affairs, House of Representatives, One Hundred Seventh Congress, second session, October 9, 2002”, 107th Congress, 2nd session, 107–43, 1–19.
James H. Jones, „Bad Blood: The Tuskegee Syphilis Experiment,” The Free Press, 1993

yogaesoteric
martie 2008

Articole publicate recent

Recomandări articole
Actualitate
Astrologie
Demascarea Masoneriei
Paranormal
Revelaţii
Sănătate
Spiritualitate universală
Tantra
Tradiţia yoghină
Yoga