Ecumenismul sau globalizarea în plan religios: pasul decisiv către religia masonică planetară

Unul din întemeietorii ecumenismului a fost mason şi prieten cu Rockefeller

 
de Angela Anghel

Motto: „Eu nu prea sunt pentru ecumenism, socotesc că ecumenismul este produsul francmasoneriei.” – Părintele Dumitru Stăniloaie

„Iluminaţii” (francmasoni) au pus la cale, cu mai bine de un secol în urmă, crearea unui stat unic planetar care va fi o veritabilă dictatură de tip fascist. Iată ce se ascunde de fapt în spatele sintagmei „Noua Ordine Mondială”. Acest stat unic va avea o monedă virtuală unică, un unic guvern mondial şi o religie unică. Ecumenismul este pasul decisiv către atingerea acestui ultim obiectiv. Prin ecumenism, maeştrii francmasoni speră să obţină „monopolul” asupra religiei, denaturând-o pentru a distruge spiritualitatea autentică. Ecumenismul va face să se realizeze un fel de amestecătură ciudată între religiile cunoscute la ora actuală pe pământ, iar prin denaturarea acestora se va ajunge de fapt la un satanism deghizat.

Ecumenismul, un alt nume dat globalizării


Termenul de ecumenism este un echivalent al celui de globalizare; din punct de vedere etimologic, el provine din grecescul oikumene, care înseamnă „întregul pământ locuit”. În plan spiritual, ecumenismul este echivalentul globalizării din plan politic şi economic. Ceea ce înseamnă globalizarea pentru geopolitică, însemnă ecumenismul pentru diferitele religii şi culte religioase. Globalizarea urmăreşte dispariţia naţiunilor, unificarea tuturor naţiunilor într-un unic stat, astfel încât popoarele să nu mai aibă niciun fel de putere şi să poată fi controlată întreaga planetă cu multă uşurinţă de către un unic guvern mondial. Ecumenismul urmăreşte unificarea aberantă a diferitelor religii într-un amestec eterogen. Această unificare presupune o serie de compromisuri care vor duce la compromiterea şi devierea religiilor. „Iluminaţii” vor submina astfel căutările şi reperele spirituale ale oamenilor de pe întreg pământul şi vor substitui false valori, valorilor spirituale tradiţionale.

Conciliile Ecumenice şi schisma bisericilor creştine

Originea noţiunii de ecumenism trebuie căutată în secolele de început ale creştinismului, când reprezentanţii diferitelor biserici căutau să aducă la o uniformitate organizarea şi dogma Bisericii creştine. În tradiţia ortodoxă se vorbeşte despre Cele Şapte Sinoade (Concilii) Ecumenice, care au avut loc între anii 325 şi 757 d. Hr. În cadrul lor au fost întocmite canoanele şi dogmele care guvernează administrarea Bisericii. Spre exemplu, în cadrul primului Conciliu ecumenic, care a fost convocat la Niceea în anul 325 de împăratul Constantin cel Mare, a fost stabilit textul uneia din cele mai cunoscute rugăciuni creştine, Crezul. Forma Crezului a fost subiectul unor numeroase controverse în cadrul Conciliilor ulterioare şi a reprezentat unul dintre pretextele Marii Schisme din anul 1054, care a dus la separarea dintre Biserica ortodoxă şi cea catolică.

„Dezbină şi stăpâneşte”

În realitate acest moment cheie în istoria creştinismului a fost o consecinţă a aplicării principiului „dezbină şi stăpâneşte”. O privire de ansamblu asupra istoriei creştinismului relevă interferenţa aproape continuă a factorului politic, începând cu primul Conciliu Ecumenic, convocat de un împărat. Chiar şi mai deranjant este reversul, adică implicarea Bisericii în intrigi politice, în războaie, în finanţe. După schisma din 1054, ocupate să se lupte între ele, Bisericile nu mai puteau fi atente la duşmanul lor comun. De-a lungul timpului au mai apărut nenumărate confesiuni: protestanţii, luteranii, evangheliştii, baptiştii sunt doar câteva exemple.

Fanatismul religios şi divergenţele teologice au fost mereu încurajate de francmasonerie. După secole de războaie având la bază conflicte religioase (istoria omenirii este plină de astfel de exemple), maeştrii francmasoni vin acum cu o soluţie care îi avantajează doar pe ei: unificarea tuturor religiilor într-una singură, aflată sub controlul lor. Organizaţiile ecumenice pregătesc terenul în acest sens: militează pentru standardizarea confesională, stabilesc protocoale de comunicare şi conlucrare între Biserici, exact aşa cum în mediul economic companiile stabilesc relaţii de afaceri conform unor protocoale de colaborare. În numele unei aşa-zise toleranţe, hotărăsc forma în care învăţăturile religioase să fie comunicate şi practicate, golindu-le de încărcătura lor spirituală.

Primele organizaţii ecumenice

Pentru a atinge acest obiectiv de pe agenda instaurării Noii Ordini Mondiale, francmasoneria s-a folosit de agenţi din cadrul comunităţii protestante. La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX, în Marea Britanie şi SUA luaseră naştere în cadrul acestui curent religios mult mai pragmatic decât catolicismul, o multitudine de asociaţii, organizaţii, fundaţii şi comitete. Acestea aveau rolul de a dezbate şi de a se implica în probleme sociale, morale, politice şi de afaceri; reprezentau deci un fel de think-tankuri religioase.

În anul 1937, Comitetul celor 35 (Committee of Thirty-five), una din grupările coordonatoare ale acestei reţele, s-a întâlnit la Westfield College, în Londra, pentru a dezbate problema unirii tuturor organismelor de acest gen sub o conducere unică. În cadrul acestei adunări s-a decis crearea Consiliului Mondial al Bisericilor (World Council of Churches).

Consiliul Mondial al Bisericilor, preambulul pentru Biserica unică planetară

Acesta urma să fie constituit prin unirea celor mai importante grupări din sânul comunităţii anglicane: Life & Work din Oxford, care se concentra asupra activităţilor practice din cadrul Bisericii şi Faith & Order din Edinburgh, care se concentra asupra aspectelor religioase. Întrucât planul viza includerea sub tutela acestui consiliu unic şi a Bisericilor Catolică şi Ortodoxă, gruparea din Edinburgh avea sarcina suplimentară de a găsi soluţii pentru anularea diferenţelor confesionale.

În anul următor, 1938, a avut loc o conferinţă la Utrecht, în Olanda, pentru a fi pregătită constituţia noii grupări. Tot aici a fost aleasă şi o conducere provizorie formată din: Arhiepiscopul Temple din York ca preşedinte, Arhiepiscopul Germanos din Thyateria, Dr. John Mott şi Dr. Marc Boegner ca vicepreşedinţi şi dr. W.A. Viss’t Hooft ca secretar general. Declanşarea celui de-al Doilea Război Mondial a făcut ca momentul lansării şi înregistrării oficiale a noii organizaţii să fie amânat până în 1948. În acest interval însă ea şi-a continuat activitatea. În 1946 a avut loc o întâlnire în cadrul căreia a fost aleasă o nouă conducere, alcătuită din cinci preşedinţi: Arhiepiscopul Fisher de Canterbury, Arhiepiscopul Germanos de Thyateria, Arhiepiscopul Eidem de Uppsala, Pastorul Marc Boegner şi acelaşi Dr. John Mott (foto). Tot acum au fost stabilite trei cartiere generale: unul la Geneva, al doilea la Londra şi al treilea la New York. S-au constituit mai multe subcomisii care aveau ca sarcină dezbaterea unor probleme cu puternice implicaţii sociale şi politice. Spre exemplu, în 1947 existau comisii care se ocupau de teme precum: „Biserica universală în planul lui Dumnezeu” sau „Biserica şi dezordinea socială”.

„Frăţiile” ecumenice

Practic, constituirea Consiliului Mondial al Bisericilor a reprezentat momentul în care ecumenismul masonic a căpătat o formă instituţională. Definit de la început ca fiind o „frăţie a bisericilor” (fellowship, în limba engleză), aşa cum putem citi şi astăzi pe site-ul său oficial, Consiliul Mondial al Bisericilor este o organizaţie masonică de prim ordin. Chiar utilizarea cuvântului „fellowship”, acelaşi cu care este desemnată masoneria, este prima dovadă în acest sens. Nu e de mirare faptul că principalul militant în implementarea şi propagarea noului concept, John Mott, a fost mason.

Printre obiectivele nou constituitului Consiliu Mondial al Bisericilor se afla şi „promovarea creşterii conştiinţei ecumenice în rândul membrilor tuturor Bisericilor”. Primii vizaţi au fost tinerii. S-au folosit metode deja experimentate de masonerie: oferirea de burse, schimburile de studenţi între ţări, organizarea de „frăţii” în marile universităţi. Doar momeala era diferită: unora masoneria le facilita accesul la bani, putere şi relaţii în societate printr-o apartenenţă făţişă la o lojă, altora le oferea posibilitatea de a participa la misiuni de evanghelizare a planetei, prin înscrierea într-o organizaţie religioasă paravan. Astfel masoneria îşi atrăgea de partea sa o categorie de tineri care în mod firesc ar fi fost de partea cealaltă a baricadei.

John Mott, masonul ecumenist

Pentru a pune în aplicare acest plan a fost desemnat pastorul John Mott, care era şi mason. El avea o largă experienţă în ceea ce priveşte mobilizarea studenţilor. Încă din tinereţe activase în organizaţia Young Men’s Christian Association (Asociaţia Tinerilor Creştini), cunoscută drept The Y (numele şi sigla amintesc mai degrabă de frăţiile din campusurile universitare, decât de religie). John Mott a fost întemeietorul şi preşedintele unei aripi a acestei organizaţii, care încuraja tinerii să se implice în misiuni de evanghelizare, numită Student Volunteer Movement for Foreign Missions (Mişcarea Studenţilor Voluntari pentru Misiuni Externe). Din 1895 până în 1928, Mott a fost secretar general şi apoi preşedinte al World Student Christian Federation (Federaţia Mondială a Studenţilor Creştini). Tot el a condus din 1921 şi International Missionary Council (Consiliul Internaţional Misionar), care în 1961 s-a unit cu Consiliul Mondial al Bisericilor. Mott a prezidat la Edinburgh, Scoţia, în 1910, World Missionary Conference (Conferinţa Mondială Misionară) în cadrul căruia a lansat conceptul de ecumenism în sensul lui masonic modern. A făcut apoi parte din toate organismele de conducere ale Consiliului Mondial al Bisericilor, fiind numit pe rând vicepreşedinte, preşedinte şi în final preşedinte onorific pe viaţă.

Clanul Rockefeller a finanţat ecumenismul

Mai mult decât atât, John Mott a fost principalul promotor al obiectivului de evanghelizare a întregii planete în timpul generaţiei sale, pe motiv că doar aşa Iisus se va putea întoarce pe Pământ. Principala sa lucrare „The Evangelization of the World in this Generation” (Evanghelizarea lumii în timpul acestei generaţii) prezintă pe larg modalităţile practice de punere în aplicare a acestei idei, care a devenit sloganul misionarismului în secolul XX.

Puţini ştiu că John Mott avea strânse relaţii cu clanul Rockefeller. Datorită acestei legături, Rockefeller a finanţat constituirea în 1946 în Elveţia a Institutului Ecumenic, una din principalele aripi ale Consiliului Mondial al Bisericilor.

Organizaţii ecumenice finanţează conflicte armate

Ca şi masoneria, prezentată pentru cei naivi şi proşti drept o „organizaţie discretă implicată în acţiuni de caritate”, grupările ecumenice organizează strângeri de fonduri. Aceşti bani ajung însă de multe ori să finanţeze acţiuni armate în ţări din lumea a treia.

În urma conferinţelor ecumenice care au avut loc la Geneva în 1966 şi la Uppsala în 1968, Comitetul Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor a votat în unanimitate subvenţionarea a 19 mişcări armate din Africa. În 1977, acelaşi Consiliu Mondial al Bisericilor a acordat un alt ajutor financiar consistent unor mişcări de acelaşi gen din Africa Centrală. Aceşti bani au fost utilizaţi pentru cumpărarea de arme şi muniţii şi au întreţinut conflictele sângeroase din aceste ţări africane.

Globalizarea şi problemele economice, pe agenda ecumenismului

Organizaţia „Conferinţa Bisericilor Europene” înfiinţată la Nyborn (Danemarca) în anul 1959 este una din principalele militante ale ecumenismului. Din obiectivele prezente în statul său lipsesc însă tocmai cele ce ţin de spiritualitate. Organizaţia este mult mai preocupată de „problemele pe care le pune azi fenomenul globalizării şi al mondializării din punct de vedere economic şi nevoia unei strategii de dreptate şi asistenţă socială.” În 1972, în cadrul celei de-a 25-a sesiuni a Comitetului Central al Conferinţei Bisericilor Europene care a avut loc la Utrecht, teologul german Jurgen Moltmann a susţin teza masonică a unui guvern mondial unic, prezentat drept soluţia indispensabilă pentru a putea face faţă actualelor nevoi ale societăţii. Tot el a accentuat necesitatea ca Biserica să se degajeze de particularităţile ei confesionale şi structurale.

Aceste organizaţii ecumenice se comportă ca şi cum scopul lor este să vegheze la transformarea bisericilor în nişte instituţii de binefacere, de caritate, care să militeze pentru toleranţă, combaterea sărăciei şi drepturile omului sau să organizeze acţiuni ecologice. Nu este nimic rău în a realiza astfel de acţiuni, însă există o multitudine de organisme create special în aceste scopuri. Cât despre preocupările legate de globalizare, acestea sunt bătătoare la ochi în contextul religios.

Din nou, afirmaţiile din Protocoale se adeveresc!

Biserica are o cu totul altă funcţie spirituală, pe care, sub tutela noilor consilii ecumenice masonice, riscă să nu şi-o mai îndeplinească. Iar oamenii ajung încetul cu încetul să vadă în ea doar o instituţie a statului la care apelează atunci când se căsătoresc, când li se naşte un copil sau le moare cineva. Biserica devine tot mai străină de viaţa şi nevoile spirituale ale oamenilor.

Se confirmă astfel ceea ce era prevăzut în al XIV-lea Protocol al maeştrilor francmasoni: „Când va fi sosit domnia noastră planetară, nu vom recunoaşte nicio altă religie afară de aceea a noastră, care este unică. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci din contră va servi drept pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei, al cărei sistem stoic conceput de noi va izbuti să cucerească toate popoarele.”

Vă recomandăm să citiţi şi:

Descinderi cu mascaţi la o mănăstire din Câmpulung
În România, Cavalerii de Malta îşi fac ritualurile în biserici ortodoxe
Călugării fac karma yoga? O comparaţie între karma yoga şi munca pentru obşte a călugărilor ortodocşi

Bibliografie:

1. Paul A. Fisher: „Behind the Lodge Door: Church, State and Freemasonry In America” (În spatele uşii lojei: Biserica, Statul şi Francmasonerie),  Tan Books & Publishers, 1991
2. Ieromonah Agapit Popovici: „Ecumenismul încotro? O noua viziune ortodoxă asupra ecumenismului sincretist”, 2003
3. William Joseph Whalen:  „Christianity and American Freemasonry” (Creştinismul şi francmasoneria americană), Ignatius Press, 1998
4. Arhimandrit Iustin Popovici:„ Sfânta Biserică Ortodoxă şi ecumenismul”, Petru Voda, 200
5. Jeffrey Gros, Eamon McManus, Ann Riggs: „Introduction to Ecumenism” (Introducere în ecumenism), Paulist Press, 1998

yogaesoteric
februarie 2008

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More