Chipurile tainice ale lui Shiva

un articol de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Pură, eternă, neschimbată şi lipsită de formă este atotpătrunzătoarea conştiinţă transcendentă a lui Dumnezeu. El, Unicul, cel transcendent, există prin sine însuşi. În fiinţa Sa divină, transcendentă, nu există nici întuneric şi nici lumină şi nu mai există nici o formă de energie sau materie. Nu mai există nici un sunet, nici cuvânt şi nu există nici o manifestare a lumii fenomenale. Doar Dumnezeu este cel care există în El însuşi şi prin El însuşi. Dumnezeu este etern şi fără limite. El este Cel fără de început şi fără de moarte. El nu se schimbă niciodată. Dumnezeu este totul. El este dincolo de orice fel de dualitate, pentru că El este Dumnezeu cel Absolut şi impersonal.

Dumnezeu este neatins de plăcere şi de durere, de bine ori de rău. El nu poate fi văzut cu privirea, dar existenţa Sa infinită poate fi realizată de către cel care meditează profund asupra lui Dumnezeu, având mereu sau aproape fără încetare o inimă plină de devoţiune şi de iubire nesfârşită faţă de El. Unui asemenea adorator, care este plin de dragoste şi perseverent, Dumnezeu îi va oferi graţia sa divină, pe care adoratorul pur şi sincer o va putea percepe ca şi cum Dumnezeu i-ar rosti tainic, chiar în inimă, următoarea chemare divină:

„În mine, Dumnezeu, întreaga manifestare îşi are originea.
În mine, Dumnezeu, totul subzistă fără a avea nevoie de nimic altceva.
În mine, Dumnezeu, se află Vidul Beatific Inefabil ce-mi ascunde tainic fiinţa infinită.
Fiinţa mea nu are limite, căci eternitatea este corpul meu divin.
Eu, Dumnezeu, sunt în realitate lăcaşul nevăzut al oricărei fiinţe.
Deschide-ţi inima cu o mare ardoare către mine, care sunt Dumnezeu, căci în mine este de-a pururi prezentă fericirea extatică a minunilor divine.”

În acest fel Dumnezeu vorbeşte mereu cu iubiţii săi adoratori, prin intermediul unor asemenea cuvinte tainice, pe care El le sădeşte în inimile celor devotaţi Lui.

Shiva este una dintre faţetele lui Dumnezeu cel personal care se manifestă într-o multitudine de ipostaze. În toate ipostazele sale, Shiva există fiind identificat cu puterea sa divină. El este astfel o altă faţă a lui Dumnezeu cel omniscient şi omnipotent. El dansează divinul său dans cosmic într-o stare de supremă beatitudine divină. Prin dansul său tainic, Shiva creează, susţine şi resoarbe apoi în fiinţa sa lumea, prin intermediul ritmului mişcărilor sale de dans. Shiva este astfel cel care distruge limitările, Cel care anulează înlănţuirile şi cel care alungă durerea şi suferinţa tuturor adoratorilor săi puri şi perseverenţi. El este cel care oferă celor care sunt pregătiţi darul suprem al eliberării spirituale ultime ce îi permite aspirantului topirea în nemărginirea fiinţei lui Dumnezeu Tatăl.

Shiva este totodată una cu Sinele Universal. El este astfel adevărata esenţă a oricărei creaturi. Shiva ni se înfăţişează adeseori ca fiind locuitorul şi păzitorul cimitirelor şi al locurilor de incinerare. În realitate, El, Shiva, este stăpânul divin al spiritelor care au părăsit pentru totdeauna ataşamentul faţă de dorinţele lumeşti pentru a se uni extatic cu fiinţa divină a lui Shiva. Toate sufletele (jiva), şi toate lumile (loka), provin astfel şi din Fiinţa Supremă a lui Shiva. Tot ceea ce există în Manifestare există oglindit şi în fiinţa lui Shiva şi toate câte sunt totodată sunt susţinute şi de către Shiva pentru ca apoi toate să fie resorbite şi în fiinţa sa divină. Shiva este astfel şi el suportul, sursa şi substratul întregii lumi. În ipostazele care alcătuiesc jocul său divin (lila), el este manifestarea adevărului, binelui şi a fericirii. El este marele Guru al tuturor zeilor şi al fiinţelor celeste (deva). El este marele model divin al tuturor fiinţelor cereşti (mahadeva).

Shiva este totodată păstorul spiritual al tuturor creaturilor. El, Shiva, este Temutul, Cel înfricoşător, Cel care poartă tridentul în mâinile sale alături de multe alte temute arme teribile care sunt menite să ofere o implusionare spirituală celor care au nevoie de ea. Astfel ne apare Shiva în ipostazele sale teribile (viramurti), dar el este cel mai iubit şi adorat. El este cel blând şi bun, binefăcătorul tuturor creaturilor, protectorul divin al tuturor fiinţelor. Plin de compasiune, Shiva le arată acelora care au inima plină de iubire şi dăruire faţă de El, ipostazele sale benefice (bhogamurti), care ne ajută să ajungem la Dumnezeu Tatăl. Sub aceste înfăţişări, el este accesibil tuturor. Dacă inima le este deschisă, chiar şi cei mai răi şi păcătoşi pot să se apropie de fiinţa sa divină, primind binecuvântarea sa.

În ipostaza Marelui Guru, Shiva este sursa tuturor ştiinţelor şi a întregii înţelepciuni. El este yoghinul perfect, învăţătorul divin al tuturor înţelepţilor, modelul şi inspiratorul nevăzut al tuturor yoghinilor, maestrul spiritual al tuturor maeştrilor, Mahaguru.

Shiva este de asemenea, iubitul divin perfect. El este modelul curajului şi totodată protectorul divin al tuturor. El este cel care îndepărtează obstacolele şi face să răsară lumina spirituală în conştiinţa fiinţelor umane. În jocul său cosmic divin, Shiva este complet liber. El se manifestă sub o multitudine de ipostaze (lilamurti), asumându-şi înfăţişări diferite, când cu un chip plin de bunătate, când cu o expresie teribilă şi înfricoşătoare pentru cei răi, mai ales. El, Shiva, dă naştere la multe ipostaze în jocul divin al creaţiei lui Dumnezeu. El îl menţine astfel în desfăşurare şi tot el este cel care stinge interesul celor prinşi în mrejele acestui joc al său pentru a-i face să pătrundă în fiinţa sa supremă prin transcendere, pentru a-L descoperi astfel pe Dumnezeu Tatăl. Acesta este Shiva cel cu o mie de nume care aparţin celor o mie de ipostaze ale sale.
 

Articol preluat din revista Yoga Magazin nr. 42

 

Citiţi şi:

Maha vidya yoga 
 
 

yogaesoteric



Also available in: English Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More