Cazul OSHO (Bhagwan Sri Rajneesh)

Episodul 1 – atacurile din presă


 


Motto:


Există oameni care sunt cu înverşunare împotriva mea. Nu m-au văzut vreodată, nu au citit nici o carte de-a mea, nu m-au ascultat niciodată,  nu ştiu ce fac şi totuşi sunt cu înverşunare împotriva mea. Uneori este surprinzător. Chiar şi pentru a fi împotrivă trebuie ca mai întâi să fii aproape, să cunoşti, să priveşti, să observi. Ei nu m-au văzut vreodată. Dacă ne-am întâlni pe stradă ar trece pe lângă mine deşi mă urăsc de moarte.(…)Este un fenomen extrem de rar că sunt condamnat de creştini, hinduşi, mahomedani, jainişti, evrei, de toată lumea. Sunt condamnat de aşa zişii religioşi, de politicieni, de jurnalişti, de oamenii de cultură, de scriitori, de critici, de toţi cei care fac parte din CONSPIRAŢIA ÎMPOTRIVA OMULUI„.  (Osho, Autobiografie)


 


Bhagwan Sri Rajneesh, cunoscut şi sub numele de Osho, este un maestru spiritual indian contemporan (1931-1990) care este deopotrivă foarte cunoscut prin lucrările sale şi apreciat de foarte mulţi oameni, dar şi virulent criticat şi atacat de către presă şi autorităţi. Ceea ce este specific şi definitoriu pentru învăţăturile spirituale propagate de Osho este distrugerea condiţionărilor mentale. O foarte importantă latură a mesajului său se referă la faptul că practica spirituală şi evoluţia spirituală nu necesită fuga sau ieşirea din lume, prin izolare, şi nu necesită nici măcar abstinenţa sexuală. O scurtă biografie a lui Osho poate fi citită pe site-ul nostru aici…


 


În acest articol vom arăta faptul că ceea ce s-a petrecut cu Osho se înscrie în tipologia clasică a atacurilor împotriva mişcărilor spirituale şi a maeştrilor spirituali contemporani. Primul episod este consacrat atacurilor în presă, iar în al doilea episod vom vedea urmarea: descinderile în forţă, arestarea, înscenarea unui proces.


 


Ce a scris presa despre Osho


Probabil că nu o să vă surprindă că încă din timpul activităţii din India, Osho a fost numit de presă: „Gurul oamenilor bogaţi”, „Gurul Rolls-Royce-urilor”, „Gurul sexului liber…”. Aceleaşi calomnii legate de sexualitate, prostituţie, spălare de creiere, averi uriaşe, manipulare şi control absolut asupra discipolilor. Cum nu este nimic nou  sub soare, avem de-a face cu aceleaşi fotografii trucate, cu aceleaşi minciuni, exagerări şi cu acceaşi înverşunare din partea unor oameni care niciodată nu intraseră în Poona Ashram sau niciodată nu vorbiseră cu Osho dar vorbeau depre el de parcă ar fi cunoscut totul în cele mai mici detalii. 


 


A izbucnit un mare scandal în presă când Eva Renzi, o actriţă germană care a vizitat Poona Ashram, a organizat o conferinţă de presă chiar pe aeroportul din Bombay  în care a declarat că a fost bătută, violată şi dacă nu ar fi fugit ar fi fost omorâtă de Osho şi oamenii lui. Ceea ce presa însă nu a relatat era faptul că această actriţă se află într-o etapă descendentă a carierei sale şi s-a folosit de popularitatea lui Osho pentru a reintra în atenţia presei. Şi a reuşit să îşi recâştige celebritatea pierdută cu aceste minciuni scornite de o minte bolnavă. Nici măcar soţul ei nu a crezut-o, din moment ce i-a scris lui Osho o scrisoare în care îi spunea că întoarsă acasă ea continuă să povestească în fiecare zi noi şi noi versiuni ale evenimentelor din India şi că el personal nu crede o iotă din minciunile ei.


 


Iată ce scrie Osho despre calomniile din presă: „Aşa funcţionează mintea. Dacă ceva este scris oamenii îl cred imediat. Cuvântul scris sau tipărit are o putere hipnotică. Dacă ceva este împotriva scripturilor veniţi imediat la mine şi îmi spuneţi că nu este scris în Biblie, ca şi cum scriind ceva, acel lucru devine adevărat. Şi dacă nu este scris în Biblie, ce? Înseamnă doar că nu este scris în Biblie, iar Biblia poate fi completată, scrieţi-l voi! La fel este şi cu ziarele. Oamenii cred toate prostiile scrise de ziare gândind că dacă este scris trebuie să fie adevărat. 


 


Zilele trecute citeam un ziar german. Scria acolo că am două soţii, una indiancă, cealaltă occidentală. Părea foarte real, din moment ce eu vorbesc adesea despre apropierea  Orientului şi Ocidentului.  Cel mai uimitor era că în fotografia aleasă pentru a le ilustra pe cele două soţii ale mele una dintre ele era… Shiva. Shiva are părul lung iar poza este luată din spate deci trebuie să  fi fost soţia mea indiancă. Un alt ziar scria că eu zbor cu elicopterul. Eu, care nu mi-am părăsit până acum camera. E adevărat, zbor uneori, dar fără elicopter. Am mai descoperit tot aici că nu mănânc decât ouă, carne şi raci! În altă parte un reporter relatează că a venit la ashram devreme dimineaţa la ora 5:30. A bătut la uşă  şi i-a deschis o femeie goală care l-a îmbrăţişat şi a i-a dat un fruct dintr-un pom, care semăna cu un măr, spunându-i: „Mănâncă, îţi va revigora energia sexuală”. Veţi fi surprinşi, dar după ce acest articol a apărut, oamenii au început să îmi trimită scrisori. Cineva din Austria mi-a scris: „Am 60 de ani şi o nevastă tânără. Te rog, Osho, ajută-mă, vreau să vin în India să îmi dai şi mie din acel fruct”.


 


Ce lucruri ciudate spun şi cred unii despre mine. Nu numai în India ci şi peste tot în lume. Chiar ieri am citit un articol publicat la Londra. Se spunea acolo că spăl creierul oamenilor şi când au creierul cu totul spălat îi trimit pe bărbaţi să facă munci ilegale şi pe femei să se prostitueze. Aşa că feriţi-vă, cel care scrie acest articol ştie exact ce fac eu! Ieri am primi veşti din Bombay. Un sannyasin dăduse peste nişte fotografii într-un studio şi în ele era cineva care semăna foarte bine cu mine la o primă privire. Dacă te uitai mai atent vedeai că există doar anumite similarităţi. Am aflat că îl plătiseră pe acel bărbat să stea dezbrăcat printre femei goale şi îl fotografiaseră pentru a publica imaginile în întreaga lume. Excelentă idee. Chiar au imaginaţie. Aşa fac de fiecare dată. Şi nu spun că o fac cu rea intenţie. Poate că se gândesc că aduc un mare serviciu umanităţii pentru că îi avertizează pe oameni asupra pericolului pe care eu  îl reprezint.


 


Un jurnalist bine cunoscut de la un ziar german,  Stern Magazine, a venit la Poona Ashram pentru a scrie din interior un reportaj. A rămas timp de mai multe săptămâni şi s-a bucurat de meditaţii şi conferinţe, astfel că a adunat foarte mult material. S-a întors bucuros în Germania că va putea scrie un articol de mare succes care va răsturna tot ceea ce se ştia până atunci despre Osho. Dovada era chiar el, care locuise acolo timp de trei săptămâni şi văzuse totul cu ochii lui. Spre marea lui uimire colegii lui i-au spus că este hiponitizat, că este alt om, că nu mai ştie ce face şi  că are creierul spălat!!! Deşi el s-a luptat din răsputeri ca articolul să fie publicat aşa cum îl scrisese, doar o şesime din el a rămas aşa cum era, iar restul a fost complet distorsionat de cei de la ziar, care nu fuseseră în viaţa lor la Poona Ashram şi nu aveau de unde să ştie cum stau lucrurile, dar erau convinşi că ei ştiu cel mai bine despre ce e vorba acolo…  


 


Răspunsul dat de Osho  la apelativul „Gurul oamenilor bogaţi”


„Da, sunt un guru al oamenilor bogaţi, pentru că doar cei bogaţi vin la mine. Când vin aici au un serviciu bun, o casă, maşină şi tot ce şi-au dorit. Şi deodată îşi dau seama că nimic din toate acestea nu îi împlineşte. Atunci începe căutarea lui Dumnezeu.(…) Veniţi la mine pentru că sunteţi frustraţi de banii voştrii, de succesul vostru, de viaţa voastră. De-abia când nevoile corpului vostru sunt împlinite apar nevoile psihologice. Când şi acestea sunt împlinite, dar golul interior persistă sunt resimţite necesităţile spirituale: nevoia de a medita, dorinţa de a te ruga, „foamea” de Dumnezeu şi de Adevăr”.


 


Răspunsul dat de Osho  la apelativul „Gurul Rolls-Royce-urilor”


Când şi-a cumpărat primul Rolls-Royce, maşină despre care se ştie că este printre cele mai rezistente şi mai performante în lume, toată lumea s-a năpustit asupra lui Osho, acuzându-l că un asemenea comportament este dubios pentru o persoană ce are o activitate spirituală. În viziunea lor exista o totală incompatibilitate între spiritualitate şi bunăstarea materială.


 


Iată ce a spus Osho: „Am lucrat în India timp de 20 de ani. Mii de oameni s-au transformat, milioane au ascultat conferinţele mele şi încă şi mai mulţi au citit ceea ce am scris. Times Of India, cel mai mare ziar din India şi totodată cel mai britanic şi conservator, nu a publicat în tot acest timp nici măcar un articol despre mine sau despre activitatea mea. În ziua în care am cumpărat o maşină a apărut un articol mare… despre maşină, nu despre mine! Ce fel de oameni sunt aceştia? Nu-i interesează de mine, de meditaţii, de oamenii care vin aici, habar nu au de ce se petrece aici, dar se interesează de o maşină. Au venit mai mulţi şi au întrebat: „Putem vedea maşina? „. Li s-a răspuns: „Veniţi la conferinţa de dimineaţă şi apoi puteţi vedea şi maşina” aşa că a trebuit, sărmanii de ei, să asculte conferinţa de 90 de minute doar pentru a vedea maşina!  (…) După ei, dacă cineva vrea să devină sfânt trebuie să trăiască în sărăcie totală. Este ca un fel de masochism. Cu cât cineva se torturează mai tare, cu atât oamenii se gândesc că este mai spiritual.  


 


Unii vin aici şi spun: „Ce rost are un ashram atât de mare?” Şi-ar dori să fie ceva murdar, sărăcăcios, pentru că aşa trebuie în viziunea lor să fie un ashram. Nu pot concepe că ashramul poate fi curat, frumos, confortabil. (…) Mi s-a spus că sunt ipocrit pentru că trăiesc într-o casă frumoasă, mă deplasez cu o maşină bună, trăiesc ca un rege.  Ar trebui să înţelegeţi ce înseamnă ipocrizie. Trăiesc conform cu ceea ce îi învăţ pe ceilalţi: să trăiască cât mai frumos şi să aleagă calitatea. Aţi putea să îl numiţi ipocrit pe preşedintele acestei ţări (India) care, deşi propovăduieşte concepţia lui Gandhi şi non violenţa, continuă să mânânce carne”.


 


Răspunsul dat de Osho  la apelativul „Gurul sexului liber „


„Nu am cum să fiu un guru al sexului pentru că prin conferinţele şi cărţile mele m-am străduit să îi învăţ pe oameni să îşi transforme energia sexuală în energie spirituală. Sunt împotriva reprimării energiei sexuale pentru că reprimând-o, şansa de creştere spirituală este anulată. Oamenii care au venit la mine au devenit din ce în ce mai puţin sexuali şi din ce în ce mai spirituali. Dacă vreţi să mă numiţi cumva, numiţi-mă gurul anti-sex„.


 


citiţi episodul al doilea despre cazul Osho:


Osho arestat abuziv în S.U.A. Colegii de celulă şi tot personalul închisorii îi devin discipoli. Lanţuri şi flori


 



ianuarie 2005


 


 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More